Mersul la cresa

Dupa ce am inceput in noiembrie in forta, mersul la cresa s-a dovedit un esec total. Nu vrea sa ramana la cresa nu vrea sa stea singur, nu ii place acolo, nu vrea sa se joace cu copii etc. Si acuma ma intreb eu, oare ce pot sa fac? L-am lasat plangand dar a plans pana a vomitat si m-au chemat sa il iau acasa, a inceput sa faca crize de plans in masina in drum spre cresa ca el nz vrea sa mearga si sa se loveasca cu capul de scaunul de masina. A fost primul si singurul motiv pentru care a facut o criza de genul asta. Sa il iau acasa? sa il duc in continuare ca poate poate incepe sa vrea? e tare greu si nu stiu ce sa fac

Mami te ia

te ia mama, as isi incepe baietelul meu conversatia cu mine. Cupa gambema scoate, finit la tine. Adica excavatorul galben si-a scos cupa si a venit la el. Intodeauna imi povesteste ce a facut afara, ce a vazut afara, cu cine s-a jucat ce a primit si mie mi se pare ca asta este cea mai frumoasa relatie de prietenie a mea de pana acuma. Si tot ce imi povesteste este foarte intersant. Ma tot intreb, inainte ce vorbeam cu prietenele mele cand ieseam la cafea si ne povesteam toate cele pana in cele mai mici amanunte, nu mai imi aduc aminte de nimic. In schimb stiu foarte bine cat ce a facut si ce a vazut el in fiecare zi afara, si sper asa sa ramana si peste 20 ani. Sunt convinsa ca asta o sa ne ajute mult in perioadele dificile din adolescenta, faptul ca el mereu vorbeste cu mama.

Desuet

Am vazut azi o doamna, care prin tinuta comportament parea o printesa. Mi-a atras atentia pentru ca in jungla urbana de astazi foarte greu intalnesti acest specimen. Nu stiu cat de adevarata e impresia, cum este viata ei acasa, cate frustrari sau neimpliniri duce cu ea, sau dimpotriva cat fericire si bucurie, dar toate cele 30 de secunde cat am avut contact vizual cu ea au fost o placere.
Mi-ar place si mie sa fiu impecabila si aranjata pana la cel mai mic amanunt, si sa am naturaletea de parca as fi in blugi si adidasi, chiar dc am coc si perle. Spre rusinea mea trebuie sa recunosc ca imi iubesc parul care e lung si greu si natural valurit astfel incat arat rezonabil si dc nu apuc sa ma pieptan, sau pot sa il prind in faimoasa si babala coada de cal. Nu e ok, dar pe langa cele 8 ore de nunca care sunt 10 de multe ori,cumparaturi pentru casa, mancare, curatenie (am si ajutor la asta) plus multe alte activitati menajere, petercut timpul cu copilul si cu sotul, deja cele 24 ore sunt prea putine.
Daca are cinema reteta magica as fi recunoscatoare sa o primesc.

Citim, citim....

in fiecare dimineata si seara baietelul meu imi spune citim, citim, citim...pana cand ma vede ca iau cartea si incepe sa rada. Mac plimu, Puiu si bobocu dupa.
Imi creste inima cand ma uit la el ce fericit este sa citim impreuna, sa ma intrebe ce e aia, sau sa imi raspunda la intrebari. cand ii aud vocea cristalina simt fericirea cum imi curge prin vine, daca se mai si lipeste de obrazul meu cu al lui ma topesc complet

Tristete...

In timp ce eu imi strang in brate si imi pup copilul, o mama plange dupa fetita ei care ar fi trebuit sa implineasca ieri 3 ani. Stiu ca asa e viata, ca sunt si bune si rele, dar o nenorociere de asta nu o poti incadra nicaieri, pur si simplu nu ar trebui sa se intample. Nici nu pot sa imi imaginez asa ceva, si cel mai rau doare faptul ca doctori au fost neputinciosi. Pot sa faca sani anormal de mari sa schimbe fizionomii si multe altele, dar cand e sa vindece un copil se dovedesc neputinciosi. Vreau sa cred ca si-au facut datoria si au facut tot ce le sta in putinta, dar am vazut atatea cazuri de pacienti ignorati de cadrele medicale pentru ca nu au dat bani suficienti sau nu au apucat sa dea plicul, sau nu au avut de unde sa dea plicul. Sper sa nu fie cazul acuma, dar nu pot sa nu ma intreb, desi acuma nu mai schimb nimic, dar poate ajuta pe cineva in viitor daca ne intrebam toti.